vineri, 2 noiembrie 2012

Cupa recoltei


Luncavita cupa recoltei


Şi în acest week-end, deputatul Octavian Marius Popa a fost alături de locuitorii din Colegiul pe care îl reprezintă în Parlamentul României, participând la o serie de manifestări desfășurate în mai multe localități din județ.
Vineri, de Sf. Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, deputatul Popa s-a aflat printre credincioşii din Izvoarele, Hamcearca şi Jijila care au sărbătorit hramul bisericilor din aceste localităţi. La Hamcearca s-a desfăşurat şi manifestarea Ziua Şcolii, copiii demostrându-şi talentul pe diverse ateliere cu tematică artistică.

Duminică, deputatul Octavian Popa s-a aflat în mijlocul niculiţenilor la Sărbătoarea Viei şi Vinului, premiindu-i pe copiii participanţi la concursul de desene pe asfalt, iar la Luncaviţa, alături de primarul Ilie Ştefan, la manifestările sportive Cupa Recoltei Old Boys – ediţia a V-a.
Seara de duminică a fost rezervată Zilei comunei Jijila, şi aici parlamentarul tulcean fiind alături de oficialităţile localităţii dar şi de oamenii simpli.
Campania “USL are grijă de sănătatea ta”, o acţiune prin care cetăţenilor le-au fost măsurate, gratuit, glicemia şi tensiunea, a continuat şi duminică, în comuna Turcoaia, la această manifestare participând peste 150 de locuitori.

Comunicat de presa






Deputatul Octavian Marius Popa a participat, în acest week-end, la o serie de manifestări desfășurate în mai multe localități din județ.

Sâmbătă, locuitorii din  Cerna, Peceneaga şi Măcin s-au întâlnit cu deputatul Octavian Popa și  senatorul  Trifon Belacurencu, cei doi parlamentari tulceni explicându-le celor prezenţi realizările Guvernului Ponta:




  1.       PLATA TVA LA ÎNCASARE pentru firmele cu cifră de afaceri mai mică de 500 mii euro;
  2.        REÎNTREGIREA SALARIILOR BUGETARILOR în două tranșe, cu 8% din iunie și cu 7,4% din decembrie; 
  3.        RESTITUIREA EȘALONATĂ CĂTRE PENSIONARI A CASS REȚINUT ILEGAL;
  4.         REDESCHIDEREA unei părți din SPITALELE închise abuziv de fosta guvernare;
  5.          DEBLOCAREA POSTURILOR DIN SĂNĂTATE;
  6.          RENEGOCIEREA CONTRACTELOR CU „BĂIEȚII DEȘTEPȚI” din energie, protejați de fosta guvernare;
  7.         REDUCEREA CU 30% A CHELTUIELILOR de protocol și a celor cu deplasările în străinătate;
  8.       READUCEREA LA BUGETUL DE STAT A BANILOR ACORDAȚI ILEGAL, pe criterii politice, către aprox. 800 de primării;
  9.         SALVAREA POȘTEI ROMÂNE prin modificarea Codului Fiscal;
  10.     INTERZICEREA REPREZENTANȚILOR STATULUI de a mai face parte din mai multe consilii


Duminică, deputatul Octavian Popa s-a aflat în mijlocul credincioşilor la slujba religioasă de la Mănăstirea Celic Dere, participând apoi la Luncaviţa, alături de primarul Ilie Ştefan, la manifestările sportive organizate cu prilejul inaugurării sălii de sport Teohare Coca Cozma.

O interesantă manifestare a avut loc, duminică, în comuna I.C.Brătianu – este vorba despre “USL are grijă de sănătatea ta”, o acţiune prin care cetăţenilor comunei le-au fost măsurate, gratuit, glicemia şi tensiunea. A fost un bun prilej pentru parlamentarii Octavian Marius Popa şi Trifon Belacurencu de a afla problemele oamenilor, probleme ce urmează a fi prezentate factorilor de răspundere de la Bucureşti spre a primi rezolvare. 

marți, 16 octombrie 2012

Ziua portilor deschise la noviodunum


 
Deputatul Octavian Marius Popa a participat, în acest week-end, la o serie de manifestări desfășurate în mai multe localități din județ. Vineri, la Ziua Portilor Deschise la Cetatea Noviodunum, din Isaccea, după ce a fost ascultată prezentarea făcută de dr. Florin Topoleanu privind însemnătatea istorică a cetății și necesitatea continuării cercetărilor arheologice, deputatul Popa a avut o discuție foarte interesantă cu un grup de elevi veniți din localitatea Greci. Profesor de istorie, Octavian Popa le-a explicat copiilor cât de important este să aprofundeze această materie, îndemnându-i să se pregătescă zi de zi, numai așa putând face față provocărilor lumii în care trăim.

Tot vineri, la Măcin, la inițiativa și invitația parlamentarilor Octavian Marius Popa și Trifon Belacurencu, doi membri ai Guvernului s-au întâlnit cu primarii și viceprimarii din Colegiile reprezentate de demnitarii tulceni. Discuția a fost focalizată pe tema fondurilor europene, Eugen Teodorovici – consilier al primului ministru și Iulian Matache – secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Rurale și Turismului explicându-le celor prezenți strategia Guvernului și oportunitățile de accesare a banilor. Interesul mare manifestat de primari precum și răspunsurile oferite de reprezentanții Guvernului au făcut ca întâlnirea să dureze aproape patru ore, iar parlamentarii USL Popa și Belacurencu au promis că vor continua să aducă în județ și alți membri ai Executivului, astfel problemele tulcenilor urmând să-și găsească rezolvările.
Sâmbătă a fost rândul locuitorilor din Izvoarele și Valea Teilor de a se întâlni cu deputatul Octavian Popa și  senatorul  Trifon Belacurencu, iar duminică cei doi  parlamentari s-au aflat în rândul credincioșilor din Niculițel, sărbătorind alături de ei Hramul bisericii din localitate, ce are ce protector pe Sfânta Parascheva.

luni, 1 octombrie 2012

Deschiderea anului scolar 2012-2013

 
 
La sfârşitul săptămânii trecute, deputatul Octavian Marius Popa (U.S.L.) şi-a continuat activitatea în teritoriu, participând la diverse acţiuni ce s-au desfăşurat în mai multe localităţi.
Astfel, sâmbătă, au avut loc manifestările dedicate deschiderii anului şcolar la Clubul Elevilor din Măcin, loc unde peste 700 de copii din oraş şi din localităţile învecinate îşi petrec o parte din timpul liber în cadrul cercurilor şcolare, îndrumaţi de câţiva profesori inimoşi şi cu dragoste pentru meseria pe care o practică.Deputatul Popa i-a felicitat pe profesori pentru efortul depus şi i-a îndemnat pe tineri să înveţe cât mai mult, pentru a putea face faţă realităţilor lumii în care vor trăi ca adulţi. „Dorim să construim pe termen lung şi solid programe adaptate la noile vremuri, evaluări corecte, raportate la un progres educaţional bazat pe reformă adevărată, nu pe peticiri circumstanţiale, cadre didactice respectate şi respectabile, şcoli adecvate şi moderne”, a spus deputatul Popa celor prezenţi.

Duminică, reprezentanţii U.S.L. Tulcea în Parlamentul României, deputatul Octavian Marius Popa şi senatorul Trifon Belacurencu, s-au întâlnit cu locuitorii din Niculiţel şi din Isaccea. Cei doi parlamentari au prezentat activitatea desfăşurată la nivelul Legislativului, subliniindu-se faptul că se fac eforturi deosebite pentru redresarea economică a României, pârjolită după guverbarea Boc-M.R.U. “Am promis şi ne-am ţinut de cuvânt – salariile bugetarilor au crescut cu 8 procente în luna iunie şi vor mai creşte din luna decembrie, banii reţinuţi ilegal pensionarilor sunt restituiţi eşalonat, am început redeschiderea spitalelor închise abuziv de fosta guvernare. Avem proiecte viabile şi, cu ajutorul dumneavoastră, le vom pune în practică; mă refer aici la susţinerea agriculturii printr-un t.v.a. diferenţiat, la scăderea fiscalităţii, creşterea salariului minim reducerea C.A.S. pentru noii angajaţi proveniţi din rândul şomerilor şi persoanelor neocupate.” - a spus deputatul Popa, cel ce va candida pentru un nou mandat de deputat, din partea Uniunii Social Liberale, pe Colegiul 3 Tulcea.